Fiat 500 America “Number One”, o versiune specială care se va licita pe twitter

Peste două zile Fiat va da startul unei noi competiţii, de dată această virtuală şi fără precedent, dar nu mai puţin palpitantă. Miza este un model de colecţie, unic şi prin faptul că va fi personalizat. TwitBid este numele licitaţiei găzduite de platforma Twitter prin care orice utilizator se poate înscrie pentru a câştigă "maşină numărul unu" , respectiv primul autoturism Fiat 500 America din cele 500 ce urmează să fie produse în cadrul seriei limitate. Licitaţia va începe de la 1 Euro.

Între 1 şi 15 martie participanţii vor putea să licitieze la adresa www.500america.fiat500.com urmând ca, la sfârşitul concursului, cel care a oferit cea mai mare sumă să ia acasă Fiat 500 America, personalizat cu numele de cont al utilizatorului, inscripţionat sub logo-ul dedicat 1/500. Mai mult decât atât, vizitatorii standului Fiat de la Salonul Auto de la Geneva vor putea urmări live evoluţia licitaţiei de pe un ecran aflat în dreptul modelului promovat. 

Fiat 500 America este un tribut adus de Fiat Statelor Unite ale Americii în general şi va fi inspirat binenţeles din stilul tipic nord american: stelele şi dungile (Stars&Stripes) ce apar şi pe steagul american se vor regăsi pe carcasa oglinzilor exterioare şi pe stickere-le laterale alături de nuanţa American Blue, de mici detalii de interior şi de jantele din aliaj de 16". 
Motorizarea va fi cea de 1.2 69 CP Euro 5

Tags: