Noul sedan Alfa Romeo a obținut 5 stele la testele de siguranță organizate de Euro NCAP, cu un comportament excelent în ceea ce privește protecția la nivelul ocupanților adulți; scorul de 98%, înregistrat de Giulia la această categorie, este cel mai mare din istoria testelor Euro NCAP.
Rezultatul se datorează unei caroserii ușoare, dar rigide, în egală măsură, în compoziția căreia intră un aliaj de materiale ultra-light, precum fibra de carbon, aluminium și materiale compozite din aluminiu. Inovativele tehnologii de siguranță de la bordul Alfa Romeo Giulia sunt descrise de eficiență fără compromis. Aceste sisteme livrează performanță uimitoare, menținând autoturismul în control în orice situație:
- Sistemul Integrated Brake System (IBS), introdus în premieră mondială pe acest model, integrează cu succes componentele electronice și mecanice pentru a reduce distanța de frânare (de la 100km/h la 0 km/h în 38 de metri pentru Giulia și în 32 de metri pentru versiunea Quadrifoglio);
- Pentru puntea față a fost dezvoltat un nou braț dublu de control cu axă de direcție semi-virtuală pentru o mai bună absorbție a șocurilor și un răspuns precis al direcției. Acest sistem exclusiv Alfa Romeo, numit AlfaLink Technology, menține amprenta anvelopei constantă în viraje și poate face față unor accelerații laterale amplificate;
- Cel mai precis sistem de direcție din segment. În orice situație și la orice viteză, condusul la volanul unei Alfa Romeo Giulia cu cel mai direct raport de transmitere al casetei de direcție (11.8) este o experiență naturală, intuitivă și sigură.
Printre sistemele de siguranță standard oferite pe toate versiunile Giulia se numără:
- Forward Collision Warning (FCW) folosește un senzor radar și o cameră integrată în parbriz pentru detectarea obstacolelor sau a altor vehicule aflate pe traiectoria mașinii, atenționând șoferul în cazul unei coliziuni iminente;
- Dacă șoferul nu reacționează la timp, sistemul Autonomous Emergency Brake (AEB) frânează automat pentru a evita impactul sau pentru a atenua pagubele. Alături de funcția de recunoaștere a pietonilor (Pedestrian Detection), opțională, informația oferită de radar și camera video este interpretată în așa fel încât sistemul AEB este capabil să oprească autonom mașina de la viteze de până la 65 km/h.
- Lane Departure Warning (LDW) monitorizează și detectează părăsirea neintenționată a benzii de către șofer;
- Sistemul Blind Spot Monitoring (BSM) cu Rear Cross Path Detection asistă șoferul în depășiri, la schimbarea benzilor sau la manevre în marșarier
Noua Giulia poate fi deja comandată în showroom-urile din Italia, Germania, Franța, Spania, Austria, Belgia, Elveția și Olanda și va fi disponibilă în România din toamna acestui an, în patru niveluri de echipare (Giulia, Super, Veloce și Quadrifoglio) și șase variante de motorizare: 2.2 Diesel cu 150 CP, 180 CP și transmisie manuală cu șase trepte sau automată cu opt trepte; 2.2 Diesel de 210 CP cu tranmisie automată și tracțiune integrală, 2.2 benzină de 280 CP, cu transmisie automată și tracțiune integrală, 2.0 benzină de 200 CP și transmisie automată în opt trepte, 2.9 V6 BiTurbo benzină cu 510 CP si cutie manuală cu șase rapoarte sau automată.