Noutăți
Pe o piaţă din ce în ce mai competitivă, Fiat intră în Programul REMAT 2010 cu o ofertă foarte avantajoasă din punct de vedere financiar şi cu una dintre cele mai diverse game de modele.
Fiat oferă Bonusul Ecoplus în completarea celor trei prime de casare în valoare de 2700 de Euro şi asigură clientului final un avantaj de pana la 5.800 de Euro cu TVA.
Astfel, în pachetul Remat 2010 sunt incluse: Fiat Panda la 3.571 Euro (plus TVA), Fiat Grande Punto la 5.252 Euro (plus TVA), Fiat Bravo la 7.437 Euro (plus TVA).
Una dintre cele mai prestigioase mărci ale automobilismului sportiv mondial, un simbol al competitivităţii, al performanţei şi, pentru mulţi, un adevărat stil de viaţă, marca Abarth va fi în curând prezentă în România prin deschiderea, în primăvara acestui an, a unui showroom dedicat, în noua clădire City Gates din Piaţa Presei Libere.
AutoItalia Group devine astfel primul importator din reţeaua internaţională Abarth, până acum formată doar din reprezentantele oficiale ale producătorului.
Este oficial! Cel mai nou model al casei din Milano se va numi Giulietta şi va fi prezentat publicului, în avanpremieră internaţională, la Salonul Auto de la Geneva, în 2010. Ales deloc întâmplător, numele noii Alfa Romeo este un tribut adus modelului Giulietta din anii '50-'60, maşină care a rescris istoria mărcii şi a făcut posibil visul multor pasionaţi de a avea şi conduce un astfel de autovehicul.
Fiat a prezentat recent, în avanpremieră internaţională, noile imagini şi date tehnice ale unuia dintre cele mai de succes modele ale sale: Fiat Doblo. Schimbările aduse celei de-a două generaţii sunt complexe, fiind vorba de dată această despre o nouă platformă ce a atras de la sine modificări în zona motorizărilor, a dotărilor de siguranţă şi, mai ales, a dimensiunilor şi spaţiului util.
Fiat se pregăteşte pentru anul 2010 printr-o serie de lansări de noi tehnologii şi modele, printre care, cu siguranţă cea mai spectaculoasă rămâne cea a noului Punto Evo de pe portavionul Cavour, nava-amiral a marinei italiene.